Mitică și-a găsit Nașul!** CULISELE scandalului „Șpagă pentru Titlu”

Mitică și-a găsit Nașul!** CULISELE scandalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu pare tot mai decis să-l înlăture pe Dumitru
Dragomir din fruntea LPF.

ProSport a publicat ieri, în exclusivitate, o declarație uluitoare
a lui Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal.
„Așa cum spuneți voi prin ziar, «din surse federale», din
surse am aflat și eu că Iancu se pregătea să dea un milion și
jumătate de euro la ligă și 500.000 de euro la arbitri! Totul
pentru titlu!”
, au sunat vorbele celui poreclit „Nașul”.
Pusă în contextul scandalului dintre Marian Iancu și Mircea Sandu,
declarația poate părea o replică dură dată de ultimul celui mai
aprig contestatar al său. O chestie subiectivă. Ruptă din acel
context și situată în peisajul cenușiu al fotbalului nostru,
aceeași declarație a avut efectul unei bombe cu efect întârziat. Și
spunem asta pentru că, atât oficial, dar mai ales neoficial, mai
mulți oameni de fotbal s-au arătat șocați de spusele șefului de la
Casa Fotbalului. Într-un fel sau altul, legea nescrisă a tăcerii
pare să fi fost încălcată tocmai de cel de la care se așteptau cel
mai puțin. Mai precis, niciodată!

ProSport a discutat cu mai mulți oameni de fotbal, unii importanți,
alții mai puțin influenți, iar lucrurile duc într-o direcție
șoptită pe la colțuri deocamdată: Sandu încearcă o carte mare,
aceea de a scăpa de Dragomir! Iar de data asta nu doar prin
procedee specifice Ligii I, adică nu numai prin influențe, relații
etc., ci mai ales prin argumente de natură penală! Totul după un
scenariu ce pare bine pus la punct de „Nașul”. Primele semne ar fi
atitudinea neașteptat de defensivă a lui „Corleone”, dar mai ales
atacurile tot mai dese și, întâmplător sau nu, la intervale
regulate asupra lui venite din mai multe părți. Dar să le luăm pe
rând!

Arma
Marian Iancu

Scandalul retrogradării Timișoarei pe motiv de licență a dat
imediat apă la moară suspicioșilor din Liga I: „«Nașul» se
răzbună pe Iancu! N-a uitat că i-a dorit moartea în direct la
TV”
, au spus unii oameni de fotbal. Chiar dacă o credea
posibilă, șeful BkP a refuzat să o admită public, pentru că avea
semnale că Sandu nu-l va lăsa baltă pe principiul prieteniei pe
care o are cu Dumitru Dragomir. De curând, adică de vreo două zile,
și-a dat seama că ar fi trebuit să ia mai în serios prima teorie.
„Sandu e un ranchiunos și un mincinos. S-a folosit de cazul
Timișoarei să dea în Dumitru Dragomir!”
, a punctat Iancu
zilele trecute. Unii oameni mai cu experiență în fotbalul nostru au
punctat ieri hâtru: „Cam târziu și-a dat seama Marian!
«Nașul» i-a făcut și pe el, și pe Mitică!”
.

Scopul
Dragomir

Cei cu care ProSport a vorbit ieri s-au ferit să discute clar la
telefon despre declarația lui Mircea Sandu, cei mai mulți preferând
o întâlnire face to face. Printre rânduri, unii dintre ei au
recunoscut că nu se așteptau să audă astfel de cuvinte din gura
președintelui FRF. „E ca și cum nu mai știm de cine să
ascultăm! E clar că «Nașul» vrea să-l îngroape pe Mitică, altfel nu
se explică! Mulți suntem la mijloc”
, a povestit unul
dintre cei care îi cunoaște bine pe amândoi. Dar care ar fi miza?
Și de ce tocmai acum? Cât de vulnerabil e Dragomir, dincolo de
vehiculatele lui relații de amiciție ori de afaceri cu șeful
Timișoarei? Un alt om din fotbal a încercat o explicație:
„Probabil că Mircea Sandu a găsit momentul propice! Iancu
nu se lasă deloc, Dragomir e legat ombilical de el, iar Sandu nu
lasă deloc polițe neplătite! În plus, are susținerea din umbră a
unor cluburi extrem de potente, cum ar fi CFR și Vaslui!”
.
Aceleași surse susțin că Mircea Sandu nu se va da în lături de la
nimic, dacă „Scandalul Șpagă pentru Titlu” va ajunge în justiție.
Dovada? Declarația de susținere a șefului CCA, Vasile Avram, de
ieri: „Voi spune tot adevărul la audierile
DNA!”
.


Mă gândesc să-mi iau viteză, pentru că lucrurile
denaturează. Sunt interese mari din partea unora. Mai bine ies din
fotbal!
Dumitru Dragomir, președinte LPF, la
Radio Dolce Sport

Într-o luptă cu Mircea Sandu, mereu va pierde
celălalt

Dumitru Dragomir, martie 2009

Nu mă poate strica pe mine presa cu Mircea
Sandu

Dumitru Dragomir, acum trei săptămâni

Cu Mircea Sandu nu are nimeni șanse, pentru că e
mare de tot, e un titan al fotbalului din țara noastră. E ca Radu
Beligan în teatru

Dumitru Dragomir, noiembrie 2009


Scenariu: Gino
președinte la ligă

În loc de concluzie, redăm declarația unui conducător versat din
Liga I: „Voi nu ați observat că în ultima vreme Dragomir a
fost cam înghesuit? A fost scandalul cu drepturile TV mai întâi,
când anumite cluburi l-au atacat public. Aproape în același timp a
apărut problema Timișoarei și tot circul de la acel Comitet
Executiv cu votul pentru păstrarea echipei lui Iancu și cu poziția
ulterioară a lui Mircea Sandu cum că a îndreptat o mare nedreptate.
Voi nu observați că, la câteva zile distanță, mai apare câte un om
de fotbal care mai lasă să se înțeleagă câte ceva, că Mitică sau
liga nu știu ce ar mai fi făcut? Totul e un scenariu bine pus la
punct, pentru alungarea lui Dragomir!”
.

Varianta gri: totul, doar o cacealma?

Alte surse susțin că Sandu l-ar pregăti pe Gino Iorgulescu pentru
funcția de șef al LPF în momentul în care Mitică nu va mai fi
acolo. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla asta, sau, ca de multe
alte dăți, o mână o va spăla pe cealaltă. Adică, dacă totul va
rămâne cum s-a stabilit: nu se va schimba nimic!


Dragomir a avut un rol important în dezbinarea
noastră, a finanțato­rilor

Adrian Mititelu, patron Craiova

Mircea Sandu s-a referit la Liga de fotbal pe plajă,
nu la LPF, când a făcut acele declarații

Dumitru Dragomir, ieri, la Sport.ro


Relația Sandu –
Dragomir de-a lungul timpului

Martie 2002 – După partida Ceahlăul – Dinamo,
scor 1-2, declarată drept „blat” atât de Dragomir, cât și de Sandu,
președintele FRF a întors decizia inițială prin care ambele echipe
erau depunctate, intrând astfel în conflict cu „Corleone”. Șeful
ligii și-ar fi dorit ca roș-albii să rămână depunctați

Mai 2002 – Mircea Sandu și Dragomir se contrează
puternic pe baza modificării sistemului competițional al Ligii I.
„Nașul” susținea o primă ligă cu 12 echipe, în timp ce președintele
LPF voia ca prima divizie să rămână tot cu 18 echipe. Compromisul
s-a făcut și s-a trecut la 16 formații în primul eșalon.

Aprilie 2004 – Mircea Sandu îl reclamă pe Dumitru
Dragomir la FIFA pentru antisemitism, actualul președinte al ligii
fiind atunci patronul publicației Atac la Persoană, unde au fost
făcute și o serie de referiri împotriva evreilor.

Mai 2009 – Dumitru Dragomir și Mircea Sandu se
împacă, după ce vreme îndelungată s-au contrat pe baza comisiilor
care judecau cazurile de Liga I. La acel moment, FRF a renunțat la
ele și le-a cedat LPF-ului, după ce cu câțiva ani în urmă forul
condus de Dragomir fusese deposedat de acestea.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce e sperială ziua în care Mircea Diaconu a murit! Silviu Biriș: Nimic nu este întâmplător în viața asta
De ce e sperială ziua în care Mircea Diaconu a murit! Silviu Biriș: Nimic nu este întâmplător în viața asta
Se pregătește transfer iernii în SuperLigă: de la Dinamo la Rapid!
Se pregătește transfer iernii în SuperLigă: de la Dinamo la Rapid!
Claudia Puican și Armin Nicoară vor deveni părinți pentru prima oară! Cei doi sunt în culmea fericirii: „Un nou capitol al iubirii noastre începe”
Claudia Puican și Armin Nicoară vor deveni părinți pentru prima oară! Cei doi sunt în culmea fericirii: „Un nou capitol…
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Şumudică s-a mândrit cu transferul reuşit de Rapid!
Şumudică s-a mândrit cu transferul reuşit de Rapid! "Era în spatele lui Messi. Ia cumpăraţi voi, mă, un jucător de…
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine! Artista nu se sfiește să pozeze provocator, la 46 de ani
Andreea Bănică, aproape dezgolită pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine! Artista nu se sfiește să pozeze provocator,…
BNR lansează o nouă monedă. Va fi pusă în circulație de luni, 16 decembrie
BNR lansează o nouă monedă. Va fi pusă în circulație de luni, 16 decembrie
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
Zăpadă de Crăciun. Meteorologii au anunțat ce șanse sunt să ningă de Sărbători
Zăpadă de Crăciun. Meteorologii au anunțat ce șanse sunt să ningă de Sărbători
Un MATEMATICIAN a reușit să rezolve o PROBLEMĂ veche de 60 de ani!
Un MATEMATICIAN a reușit să rezolve o PROBLEMĂ veche de 60 de ani!
L-a curăţat amanta! Cum s-a putut prăbuşi averea miliardarului român care a fost rival cu Gigi Becali: E cea mai bogată femeie din România!
L-a curăţat amanta! Cum s-a putut prăbuşi averea miliardarului român care a fost rival cu Gigi Becali: E cea mai…
Previziunile anului 2025 văzute de Carmen Harra. Doar în anul 1989 a mai avut loc așa ceva
Previziunile anului 2025 văzute de Carmen Harra. Doar în anul 1989 a mai avut loc așa ceva
Călin Georgescu cutremură iar România. Anunțul făcut în miez de noapte: Vă asigur că...
Călin Georgescu cutremură iar România. Anunțul făcut în miez de noapte: Vă asigur că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Guardiola îşi asumă vina după Man City-Man United, 1-2: Nu sunt suficient de bun
Guardiola îşi asumă vina după Man City-Man United, 1-2: Nu sunt suficient de bun
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
Cele mai noi și mai bune cauciucuri mixte/all season disponibile acum
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
×